Rolul gradinitei in dezvoltarea copilului

Gradinita pare, la prima vedere, doar un loc in care cei mici se distreaza, mananca si dorm in timpul in care parintii sunt la serviciu, pana cand acestia vin sa ii ia acasa. De fapt, rolul gradinitei este mult mai important, deoarece aici copilul se dezvolta psihic, isi perfectioneaza diverse abilitati si invata lucruri care il vor ajuta la scoala.

Specialistii in educatie si dezvoltare a copilului recomanda ca micutii sa mearga la gradinita in loc sa ramana acasa cu bona, cu bunicii sau chiar si cu parintii. Gradinita este un loc in care orice copil invata sa socializeze cu persoane de aceeasi varsta si afla mai multe lucruri decat daca ar sta acasa, mai ales ca micutul se afla la varsta la care mintea sa absoarbe foarte rapid orice informatie.